Povești cu zâne imperfecte

Trăim într-un timp în care tiparele de frumuseţe sunt bine definite. Dorim să controlăm fiecare defect al nostru, chiar şi cu preţul bisturiului, fără să gândim că acel rid pe care noi îl vedeam ca un defect avea în el povestea vieţii noastre, ne dădea acel ceva ce ne diferenţia pe noi ca oameni.

Fotograful are şi el un bisturiu pe care dacă îl foloseşte abuziv, cu fiecare imperfecţiune corectată va şterge o parte dintr-o poveste, mai veselă sau mai tristă, mai frumoasă sau nu, dar autentică. Ne-am obişnuit să ştergem în editare kilogramele în plus, ridurile, culoarea sau imperfecţiunile pielii, exact acele elementele care ne spun povestea. Ne batem cu pumnii în piept că spunem poveşti prin fotografiile noastre dar oare spunem poveşti atutentice? Iar noi ca oameni dorim să ne salvăm prin fotografii anumite momente ale vieţii noastre, dar ne dorim mai frumoşi. Frumoşi după o frumuseţe prost înţeleasă.

Şi eu mă număr printre cei care au cerut uneori să mi se şteargă prin editare o parte din poveste. Am înţeles mai târziu cum o poveste autentică e mult mai valoroasă. Hai să ne asumăm poveştile noastre şi să le lăsăm aşa cum sunt. Să ne asumăm fiecare imperfecţiune şi să învăţăm să o iubim. Să spunem cu adevărat poveşti! 🙂 Poveşti cu zâne imperfecte!

zana mea perfecta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*