Detalii sedinte Iarna 2024
Dragii mei,
În perioada ce urmează vom realiza împreună ședința foto de Iarnă. Ședințele vor avea loc în Studioul ”Bucățele de Senin”, din Mitocu Dragomirnei, Suceava.
Decorul din acest an este unul în care predomină culori de alb, albastru, galben, verde.
Am realizat o căsuță de hobbit mare, pentru a putea fi potrivită și pentru cadre de familie mai largi, Am încercat să aducem o atmosferă magică, inspirată din povești. Intrarea rotundă, ușa colorată și elementele naturale de lemn, completate cu zăpada din belșug aduc un farmec de basm. Detalii precum bradul împodobit cu jucării de lemn realizate chiar de noi, ghirlandele luminoase și copacul alb completează frumos povestea, creând un spațiu de vis. În partea stângă a decorului, am realizat un cadru simplu și elegant, pentru a putea oferi și fotografii în ținute mai elegante pentru cine își dorește, dar fiind potrivit și pentru ținutele cozy de iarnă.
Câteva fotografii din decor puteți vedea mai jos:
Îmbrăcămintea voastră o recomandăm în culori calde și festive, în culori de de alb, crem, cappuncino, unt, bej, galben pal, verde. Rochii tricotate, șaluri sau căciuli de lână ar fi ideale pentru a completa atmosfera cozy.
Dacă doriți să optați pentru ținute elegante, acestea vor fi potrivite pentru cadrul simplu, cu coronița verde și bradul, și le recomand tot în culori calde de alb, crem, verde.
Ca de obicei, nu recomand culoarea roșie deoarece, din cauza editarii speciale pe care o aplic, roșul tine să își schimbe nuanța, dar dacă vă doriți musai și nu vă deranjează acest lucru, puteți opta și pentru roșu. Schimbări de nunanță sunt la toate culorile, dar la roșu este cel mai evident.
Este important să NU fiți îmbrăcați în haine cu multe imprimeuri, ci recomand cele cât mai uni. Vă recomandăm și încălțăminte, dar e foarte important să nu fie aceeași cu care ați venit, ci să fie una adusă separat, curățată foarte bine de acasă. Fiind cadru de exterior, vă încurajăm să vă aduceți o încălțăminte care să fie în ton cu îmbrăcămintea aleasă.
Referitor la numărul de ținute, recomand să aveți maxim 2. Dacă veți avea mai multe, veți petrece prea mare parte din timpul alocat sesiunii schimbând haine și noi ne dorim să ne concentrăm mai mult pe a crea emoție, zâmbete, amintiri frumoase. Nu uitați că fiecare tip de sesiune are alocat un anumit timp (20,30 sau 40 minute) și dorim să ne folosim cât mai frumos de timpul alocat.
Fetițele și doamnele pot alege să poarte peste ținute și diverse șaluri, bolerouri în culori deschise, pentru a diversifica și pentru a adăuga acel strop de căldură.
Băieții și domnii pot opta să se îmbrace cu pantalon elegant sau casual, cu cămașă peste care pot pune un pulover stil tricotat, prins doar peste umeri sau direct în pulover.
Pentru băiețeii mai mici puteți opta și pentru acel stil de pantalonaș cu bretele.
Ideal este ca toți membrii familiei să fie asortați, în aceleași tonuri de culoare.
Dar, ca de obicei, vă recomandăm să veniți îmbrăcați în ținute care se potrivesc cel mai bine viziunii și stilului vostru. Important este vă vă simțiți voi confortabil și să reflecte personalitatea voastră.
Nu asigurăm deloc ținutele membrilor familiei.
Mai importat decât orice este conexiunea voastră, iubirea și timpul petrecut cu familia. Chiar dacă cei mici nu zâmbesc sau nu stau perfect la poze, nu înseamnă că nu vor ieși cadre reușite ci fotografii autentice, surprinzând copilul cum era în acel moment. Bucurați-vă de această experiență!
Așa cum bine știți, la aceste mini ședințe trebuie să țineți cont de faptul că timpul este limitat și, de aceea, pentru a realiza aceleași fotografii minunate cu care v-am obișnuit, vă rugăm să țineți cont de câteva sfaturi:
1. Vă recomandăm să veniți gata îmbrăcați în prima ținută, pentru a nu pierde din timpul alocat ședinței foto. De asemenea, vă rugăm să respectați ora programată, să nu ajungeți nici mai devreme, nici mai târziu, pe cât posibil 🙂
2. Voi vă cunoașteți cel mai bine copilul/copiii. Din acest motiv, vă rugăm să fiți implicați pe parcursul ședinței și să îi faceți să râdă, să interacționeze cu noi. Totuși, la fotografiile de familie, unde apăreți și dvs., vă rugăm să nu mai faceți acest lucru pentru că s-ar vedea urât în fotografie, adică, probabil, dvs. veți apărea în fotografii cu diverse fețe nepotrivite, în încercarea de a face copilul atent.
3. In studio avem multe elemente de recuzită ce pot fi atrăgătoare pentru copii, dar cu care se pot accidenta daca nu sunt atenți. Deci, vă rugăm să vă supravegheați copilașii pe tot parcursul ședinței foto, să nu confunde studioul cu un loc de joacă 🙈.
4. Leagănul din studio este strict în scop fotografic, nu se poate folosi pentru joacă.
5. Fotografiile vor fi alese de voi dintr-o galerie online ce va conține imaginile needitate. Se pot alege și fotografii extra la prețul de 20 lei/fotografie. Ele se vor preda în perioada 15-20 decembrie iar albumele foto (pentru cei care ați optat pentru acest pachet), până la finalul lunii februarie 2025. În măsura în care ne va permite timpul și furnizorul de albume, dacă vă doriți musai albumul până de Crăciun, putem încerca să îl facem, dar nu garantăm. Dacă vi-l doriți mai repede, vă rugăm să ne spuneți până la ședința foto pentru putea face demersurile necesare.
6. Pentru cei ce au optat pentru pachetul Premium, cu album inclus, se pot comanda și copii ale albumelor (poate doriți să le faceți cadou bunicilor, nașilor etc.), la prețul de 200 lei/album. Se pot adăuga colaje extra pentru albumele foto, prețul fiind de 20 lei/colaj (2 pagini).
7. Separat, pentru cei ce nu au achiziționat Pachetul Premium, albumele sunt la 400 lei, iar copiile acestora la 200 lei. Dar, dacă vă doriți și album vă recomandăm să faceți upgrade la Pachetul Premium, unde pe lângă album veți avea și 5 imagini în plus.
Recomandăm din tot sufletul albumele foto deoarece amintirea nu va rămâne pierdută printr-un telefon sau calculator, le veți răsfoi împreună ori de câte ori vă veți aduna în jurul bradului sau într-o zi frumoasă de familie. Calitatea printului este făcută să dureze generații întregi, fără să se îngălbenească sau deterioreze culorile și nu se compară cu printul făcut clasic, pe fotografii individuale.
8. Și anul acesta se poate achiziționa întreaga selecție de imagini needitate, la prețul de 300 lei.
9. Dacă există alți membri ai familiei care doresc să participe la ședința foto – alții decât cei direcți (părinți și copii) – poate bunici, mătuși etc, taxa pentru fiecare membru extra este de 150 lei, la galerie adăugându-se 5 imagini extra/membru extra.
10. În caz de nevoie, numărul de telefon al studioului este 0773845040 (va răspunde Geta sau Alina 🙂 ).
11. Pe Google Maps ne găsiți aici: : https://maps.app.goo.gl/FjopVcSutYxkTjdz8
Adresa studioului este Suceava, com. Mitocu Dragomirnei, str. Mitocu Dragomirnei, nr. 165. Mai exact, ne aflăm la ieșire din Mitocul Dragomirnei spre Mănăstirea Dragomirna, ultima casa pe partea dreaptă, fix la semnul care indică ieșirea din Mitocul Dragomirnei. Intrați în acea curte, mergeți până în capătul ei și acolo pe stânga veți vedea clădirea studioului.
De-abia așteptăm să vă vedem și să creăm împreună amintiri frumoase! <3
Cu drag,
Alina Leșan