Nu mi-am dorit dintodeauna să fac fotografii. Am avut mici încercări când îl vedeam pe Ovidiu meu ce minunății reușește să scoată din fotografia de nuntă însă nu se prindea nicidecum de mine așa că am renunțat la idee. Totuși, după ce am rămas însărcinată, am început să citesc tot mai multe despre ședința foto de nou născut. Cum nu știam niciun fotograf în Suceava care să facă aceste ședințe și doar am soț fotograf, am început să mă documentez, să cumpăr accesorii și să învăț partea tehnică. Salvasem de la fotografii din străinătate niște fotografii care păreau simple (ce poate fi atât de greu să pui un bebeluș într-un coș, o găleată?).
Zis și făcut! 🙂 A venit pe lume minunea mea grăsunică, o caramică de 4,2 kg care plângea cât e ziua de lungă. Totuși, am zis să ne apucăm de treabă. Eu eram gata să plâng în orice moment, și probabil că starea asta i-am transmis-o și ei. Eram speriată de prea multă schimbare, obosită, depășită de situație.
Deși mă documentasem mult înainte, acum realizez că de fapt nu știam mai nimic. Și da, e al naibii de greu să așezi un bebeluș corect în orice. Cere studiu, experiență și responsabilitate. Și orice mămică e atât de obosită la început încât nu își va mai dori nicio ședință foto. Dar e atât de importantă! Nu am reușit să fac mai mult de 2-3 fotografii la acea ședință dar îmi sunt atât de dragi! Sunt atât de prețioase! Sunt primele ei fotografii, iar dolofana de ea era totuși atât de mititică. Atât de mititică încât a încăput în leagănul meu, cu care mă jucam în copilărie.
A trecut 1 an și 7 luni ani de atunci, oboseala primelor zile a trecut de mult, iar amintirile au rămas acolo, pe viață.
Dragi viitoare mămici, oferiți această amintire puiuților voștri, prima lor ședință foto care vă va aduce mereu aminte de mânuțele lor mici, de piciorușele dolofane și de liniștea ce se citește pe fața lor ce abia începe să descopere această lume.
Leave a Reply